dâră roşiatică
desprinsă
din haina zilei
se îneacă în amurgul sângeriu
stropit cu petale de mac încă arzânde
de arşiţa zilei,
albul întinderii de margarete
priveşte cu părere de rău
la ziua ce-a trecut.
iarba înaltă se unduieşte lasciv
tânguind în taină
atingerea binefacătoare a ploii...
liniştea adâncă
străpunge cerul în ultima lui sclipire.
noaptea preia
ştafeta zilei,
aruncând veşmânt întunecat
peste dealuri, păduri şi ape.
ca o înţelegere tacită de milenii,
dă semnal de odihnă şi răgaz...
Luna, fata ei,
cu obrajii rumeni de emoţia vie,
provocată de mândrul Soare,
de întâlnirea razantă la hotarul dintre lumi
revarsă generoasă raze palide,
tremurânde,
tivite cu ceaţa alburie .
Ielele
nebune,
născute din fuioare de fum,
smulse din pântecele de smoală al nopţii
gătite în veşminte de vestale
îşi prind în păr cununi de stele.
nerăbdătoare, se dezlănţuiesc aprig,
în dansuri ritualice, păgâne,
strigându-şi incantaţiile magice
ademenesc cu chemări ludice
luceferii mândri din galaxii
îndepărtate.
pe covor moale de ierburi
strivit de talpa aspră a întunericului,
se împreunează
în îmbrăţişări pătimaşe
lumini cosmice, presărate cu pulberi
siderale,
arse năvalnic de focul necruţăror al
timpului
învolburând liniştea apăsătoare
cu icnete sacadate de înnoire
cosmică...
