GARA CU FLUTURI

la ţărmul uitat de vreme

unde marea îşi plânge nisipul din ochi

clepsidra vremii
se sparge-n mii de clipe albastre

sărutând cerul pe linia orizontului

cu umbre de gând ce-au trecut

peste amurgul întunecat de ani...

într-un sens giratoriu prăbuşit
în marea  întrebarilor fără răspunsuri
statui cu aripi fierbinţi de cer

mătură pământul cu ploi de fluturi albi

scăpaţi dintr-un tren al vieţii
tras pe o linie moartă

transformă iluzia păsării phoenix

în ţipăt vinovat de prea multă iubire

renăscut din propria cenuşă
zămislind
geneza unui anotimp de primăveri imaginare
ancorate în gara unui vis pierdut...

   

cu Mihaita Talpalaru

EXPERIMENT....

nu mă priveşti în ochi

strângi în pumn neputinţa

furia îţi curge prin carne

poţi să ţipi

cuvintele tale nu mai vin să mă lovească pe interior

aşa cum o faceau cândva

cuvintele tale nu mă mai alungă din mine însumi

am învăţat să trăiesc cu ele

cu intenţia unui gest „eroic”

căutând răspunsuri la întrebări

mi-am disecat inima sub microscop

am extras fără milă

toate dorinţele

toate trăirile

toate visele

toate sentimentele

fiecare ţipăt accidental de fericire

chiar iubirea fracturată de prea multe

iertări, renunţări, compromisuri

stă amputată pe un raft de suflet

ce experiment nereuşit!

ce mi-a rămas?

nimic!

atât ştiu  

că remediul strălucirii ochilor 
este iubirea...
în ei se reflectă frumuseţea fericirii