melancolică
uneori frigidă
sufocată de îndoieli
păşeşti prin sala paşilor pierduţi
mâncată de aciditatea propriului gând
goală de tine
ţipând isteric
biciuieşti barbar
îngerii blânzi cu aripile frânte
prefăcându-i în diavoli însinguraţi,
răpuşi de neputinţă şi frustrări
mereu singură
sclavă înhămată la disperările lumii
îţi plângi ridurile dăltuite
în amfiteatrele roşii şi avide
ale sufletului rănit
avocat cu spatele strâmb de poveri
urcat pe-un scaun c-o spetează prea
dreaptă
pentru orgolii nemăsurate
hârşii paşii prin sala judecaţilor
cu acuze ruginite
de cuiele bătute
în pereţi prea strâmţi
pentru tine
prea bună pentru noi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu