ALTERNANŢĂ

Închid ochii,

privesc cerul şi pământul

în oglinda infinitului,

cărări cu lumini şi umbre

se împletesc, zămislind destine,

oameni puşi să aleagă

între întuneric şi lumină,

între bine şi rău,

orbecăiesc în necunoscut,

căutând răspunsuri la întrebări existenţiale...

alternând între păcat şi mântuire

loviţi de amnezie

ca o revoltă a norilor

împotriva cerului senin

căutam secvenţe din vieţi anterioare

să umplem un prezent mult prea banal,

să nu auzim durerea

ce ţipă din acordurile zilnice

ale unei viori dezacordate

de vremurile în care trăim.

PAROXISM

dacă aş putea,

m-aş reinventa,

din picături de nemărginire

scurse din cenuşa de-un alb absolut

al clipelor eterne,

aş fi existenţa remodelată

a trupurilor formate

din spirale ADN,

expulzate din abisuri de gândire

ca o revoltă a simţurilor

aş muşca mai avid

din carnea mov

a literelor aşternute pe hartie

tânjind,

să iubesc pentru totdeauna

cuvintele turnate în forme perfecte

de elocinţa spiritelor mari,

ce dăltuiesc geniul în nemurire...

scriind în memoria colectivă

emoţii perene
ce fac să înflorească pe veci sufletele...

tot mai flămândă de esenţa

ideilor ce mă pătrund

aş fi doar eu fără schisme,

dând viaţă

oglinzii sufletului,

ca rezultat al unei senzaţii

pure de iubire

atunci aş întelege

că realitatea existenţei noastre

e prinsă undeva

ca un fir de nisip neînsemnat

în meandrele infinite de univers.

PÂNĂ UNDE ?

până unde se întinde marea

căutând umbra zilei de ieri?

până la ţărmuri de suflet,

acolo unde mare sărută cerul...

până unde spumegă valul

măturând nisipul din clepsidre

adunând tacticos vieţii ani?

până dincolo de mine...

până unde se avântă cerul

balansând printre galaxii?

lăsând dimineţile cu gust de mare?

până dincolo de noi...

până unde se înaltă zborul

cu aripi tivite cu rouă zilei

pâna la linia invizibila dintre cer şi vise...

cândva am auzit

că marea face parte din cer

şi cerul e parte din zbor

iar zborul e parte de suflet

iar sufletul e parte din noi

ca o respiraţie sacadată

desprinsă din dansul

anotimpurilor despletite de primăveri

prinzând timid pe vitraliile cerului

marame de nori împodobite cu picături de zbor...

PIERDUTĂ

credeam că ziduri înalte

baricadează drumul spre paradis,

că ape limpezi cu sclipiri de granit,

susură refrene difuze prin iarba moale,

căutând urma paşilor pierduţi

prin infinitul amurgurilor oarbe.

credeam că acolo

între două lumi uitate,

triluri de privighetori

pictează note
cu trupuri încinse de roşul macilor

pe portative suspendate de galaxii pierdute...

de emoţie

m-am pierdut o clipă

pe tărâmul nimănui

în ţara soarelui răsare,

pe alei de cireşi înfloriţi

vise albe şi monotone mă îngropau

culegeam în potire de-argint

oftatul cuvintelor de iubire...

călătoria fantastică

prin lumea pierdută,

ne ţine captivi în fiorduri de suflet,

până când furtunile din noi

îşi retrag din adâncuri

cu furie

corabiile eşuate ale amintirilor incomode

atunci când luna îşi striveşte

ultima licărire

meditând la ziua trecută,

îmbrăţişând dimineaţa ce vine

glasul tău încă tulbura

secundele infinite

aruncând necuvinte

în hăul dintre noi

RÂNDURI DINTR-UN JURNAL RATAT...

am tăiat

nodul gordian al gândurilor

cu logica neaşteptată

a răspunsurilor de pe buzele tale

am tremurat de aşteptare

strângând în pumn

revelaţia unui nou început

de aceea mi-am ascuns sufletul

după duna de nisip a nepăsării

să nu pot vedea dincolo de aparenţe

să nu pot simţi

cînd aripa tăcerii

înfăşurată în ultima filă de jurnal

mi-a smuls dintr-un trecut absurd

bucăţile de inima ce-au rămas la tine

multă vreme după un asfinţit

atins de notele unui cântec neterminat

atunci

am aruncat masca ce-o purtam uneori

am redevenit eu

am ţipat însetată

de fărâma de libertate

ce mi-o puteam permite

în clipele de singurătate

retezând tot ce mai simţeam

am plutit într-un zbor fără aripi

spre realitate

de aceea

sunt doar un supravieţuitor stingher

al trăirilor mele...

IMPRESII PRIMĂVĂRATICE...

cel dintâi anotimp

îmbrăcat în verde crud,

a renăscut în noaptea 

care alunga
frânturi de amintiri culese din iarna trecută,

speriate de zborul păsărilor

ce poartă lacrimi de vânt cusute pe aripi.

natura îşi colorează

obrajii la soare,

împletind

îmbrătişările zilei cu noaptea,

pe-o pânză fină

ţesută cu fire de lumină,

desprinse din curcubeu

şi cozi de cometă călătoare.

seva vie ce aleargă prin rădăcini

luând forma venelor,

numără anii stejarilor seculari

contopiţi în cercuri,

ascunzând sub umbra ramurilor

cheile timpului

sculptate din picături de veşnicie.

liniştea desprinsă

din nori cu aripi de fluturi

lasă iarba crudă

să-mi crească verde pe gleznă

trezită la viaţă

de plânsetele mugurilor de floare de măr

ce-mi înfloresc tăcuţi în palmă

ningându-mi sufletul cu adieri calde

ce mă îmbată cu primăvară.

Reflexia imaginatiei

REFLEXIA IMAGINATIEI 2

gene de lumină născute

din unduire lascivă de timp

vibrează în surdină

simfonii tăcute

picurând note albastre

din clepsidra iluzilor deşarte

amăgirea rebelă

ce moare de dorul iubirii nebune

caută pe şevaletul invizibil

al zilei trecute

culori şi arome de trup încins

seduse de sunete roz

pictează fericirea

în imagini confuze

lăsand nopţile lungi

tânguite de singurătate

să-şi dezbrăce încet

haina tivită cu nelinişti...