Hotarul

 

inima s-a scurs de-a lungul sternului
s-a oprit jos pe podea cu atriile holbate
vedea infinitul ca un hău
cuvinte așchiate de ger
au atins insula veșnic verde din suflet
și cât de frig s-a făcut!
toate poveștile cu zâne s-au ofilit
au căzut din copacul copilariei
cutremurate
adevărul îmbrăcat în lumină
a căzut în dizgrație
cine mai crede în el?

da, hotarul a fost trasat
așa ai hotarât
pe acolo nu se trece!
decât cu iubire
decât cu bunătate
decât în liniște
și discret
cu pași de felină
tu trebuie să crezi
cerbii au sfărâmat demult în copite
drumul spre adevăr
corbii ciugulesc și acum amintiri
din cumpăna timpului
le-am zărit rânjetul

întreb
oare când se va naște iertarea
să-mi boteze sufletul cu alb
să pot zbura, să pot trăi!?