PIERDUTĂ

credeam că ziduri înalte

baricadează drumul spre paradis,

că ape limpezi cu sclipiri de granit,

susură refrene difuze prin iarba moale,

căutând urma paşilor pierduţi

prin infinitul amurgurilor oarbe.

credeam că acolo

între două lumi uitate,

triluri de privighetori

pictează note
cu trupuri încinse de roşul macilor

pe portative suspendate de galaxii pierdute...

de emoţie

m-am pierdut o clipă

pe tărâmul nimănui

în ţara soarelui răsare,

pe alei de cireşi înfloriţi

vise albe şi monotone mă îngropau

culegeam în potire de-argint

oftatul cuvintelor de iubire...

călătoria fantastică

prin lumea pierdută,

ne ţine captivi în fiorduri de suflet,

până când furtunile din noi

îşi retrag din adâncuri

cu furie

corabiile eşuate ale amintirilor incomode

atunci când luna îşi striveşte

ultima licărire

meditând la ziua trecută,

îmbrăţişând dimineaţa ce vine

glasul tău încă tulbura

secundele infinite

aruncând necuvinte

în hăul dintre noi