REFLEXIA IMAGINATIEI 1

din cioburi 

de oglinzi efemere
chipul tău împietrit
îşi plângea durerea
picurând din gene lungi
flori albastre pe aripa frântă
lacrimile de iubire
îţi dăltuiau uitarea în ridurile vremii

ploi întârziate
îmbălsămate cu memoria
unei galaxii pierdute
ţi-au nins sufletul în ianuarie
cu zbor de fluturi mov
atunci...
din albul zăpezilor
fuioare de vânt agăţaţe
de picături de infinit
turnau în forme perfecte
zăvoare meşteşugite
din cuvinte rare
închizând pe veci uşi inutile
ce nu mai duceau nicăieri
eliberând
bucăţi de suflet troienite
cu doruri în derivă...

 

PASAREA CU ARIPI MOV...

încercând zborul temerar 

spre înălţimi rupte din norii desfrunziţi de albastru

a privit uimit pe fereastra dimineţii

găsind în oglinda ascunsă de timp

iluzia păsării cu aripi mov

imagine născută din amurguri târzii

pictată în sunete violete...

prins în carapace de granit

suflet de ceară topit de căldura unui sărut

ascunde în spatele

zâmbetului bolnav de cuvinte care ucid

aripi frânte de dureri

din care picură fâşii de infinit

pe drumul zăvorât cu lacate de argint...

călător aflat temporar

în gara unui destin nemilos

caută sensul vieţii conturat pe linia aldină

dintre două universuri paralele 

pierdut în ecoul unui anotimp uitat

lăsă caii sălbatici să alerge liberi

pe câmpiile verzi din suflet

scuturând din coame ploi de vise

tivite pe aripi de păsări mov

20.11.2013

ILUZII PIERDUTE

   

gând dăltuit 
în pietre erodate de vânt
contorsionând 
oglinda timpului în favoarea veşniciei
aşează iubire peste neiubire
şi uitare peste timp
desprinzând valuri transparente
din furtuni solare
le rostogoleşte nervos
peste şoapte interzise 

mare agitată de vorbe
matură castele de nisip 
construite de iubiri imaginare
pictând pe amprente fictive 
arabescuri îndrăzneţe
ce muşcă flămând
cu muchii ascuţite din inima

înţelegând din durere 
că poţi rămâne doar amintirea
unui gând indecent de femeie
sufletul tău 
dă examenul de maturitate
stabilit de repetate rătăciri fără sens
căutând să înveţe uitarea prin iertare
a oprit zborul iluziei pierdute spre nicăieri

cu un gest teatral ce şi-a pierdut înţelesul
învelind urma paşilor în tăceri şi detaşare
ai şoptit: „iartă-mi amintirea şi uita-mă de toate iubito!”

TOAMNA DIN SUFLET

într-o toamnă înveşmântată

în sunete tatuate pe arcuşuri de vioară

ploaia picura din clape de pian note albastre

timpul învolburat

scurs prin clepsidra din copacul vieţii

desprinde frunzele îngălbenite de ani  

schimbându-le iremedialbil

în nuferi argintii agăţaţi pe tâmple...

captivi prinşi fără voie într-un trecut

în care poate nici n-am existat

împiedicaţi de neacceptări

căutăm răgaz

să numărăm întrebările fără răspuns

stând agăţati între două începuturi

strângem în pumn durerea ultimului sfârşit

înţelegând că lacrimile dorinţelor ucise

sunt aruncate pe rafturi prafuite de suflet

dependenţi de-o iluzie fără sens

nu putem pierde ceva ce nu am avut niciodată

doar iubind...liniştea coboară firesc în noi

prăbuşirea se schimbă în zbor

reclădind fericirea din frumuseţea lucrurilor simple

devii propriul arhitect al armoniei interioare

GÂNDURI RUPTE DIN NOI...

în nopţi aurii de octombrie

tapetate cu foşnet de frunze ruginii

cuvinte nerostite

suspendate pe raze de lumină

adună roiuri de fluturi albi

ameţiţi de dansul durerilor ascunse-n noi...

alintând luna cu lacrimile orelor de iubire

umbre din trecut abandonate la zidul tăcerii

se estompează la graniţa invizibilă

dintre vis şi realitate

atunci te-am regăsit

agăţaţ fară speranţă

de ramura unui gând singuratic

luând ce-a mai rămas din mare

colorai liniştea nopţii în sunete marine.

zăpezi parfumate în mov îţi cădeau în suflet

uitând pentru o clipă

muşcătura nemiloasă a trădării

numărai avid

secundele de iubire ce păreau infinite

înţelegând că îngerii

sunt păsări albastre cu aripi de cer

care picură fericirea în noi

sub formă de vise deghizate în dorinţe ....

Mariana Bilic 08.10.2013

GARA CU FLUTURI

la ţărmul uitat de vreme

unde marea îşi plânge nisipul din ochi

clepsidra vremii
se sparge-n mii de clipe albastre

sărutând cerul pe linia orizontului

cu umbre de gând ce-au trecut

peste amurgul întunecat de ani...

într-un sens giratoriu prăbuşit
în marea  întrebarilor fără răspunsuri
statui cu aripi fierbinţi de cer

mătură pământul cu ploi de fluturi albi

scăpaţi dintr-un tren al vieţii
tras pe o linie moartă

transformă iluzia păsării phoenix

în ţipăt vinovat de prea multă iubire

renăscut din propria cenuşă
zămislind
geneza unui anotimp de primăveri imaginare
ancorate în gara unui vis pierdut...

   

cu Mihaita Talpalaru

ZĂDĂRNICIA CLIPEI

incursiunea imaginară 
pe drumul vieţii obosit de ani
mătură pământul cu aripi de cer 
estompând umbra dăltuită de patimi şi deşărtăciuni...

timpul ţinut prizonier în memoria clipei
planifică riguros şi implacabil destine
intersectându-le sinuos
în marea extragere de la loteria vieţii...

suflete chinuite
prinse inexplicabil în statui de granit
intră în dansul asincron de ideologii erodate
percutând mişcarea de rotaţie a gândirii raţionale
spulberă în aşchii atemporale
relativitatea timpului...

prevăzută în manuscrisul cu bune intenţii
destoinicia vremii
vindecă discret şi-n tăcere absolută
răni lăsate de spinii realităţii
în tălpile bucuriilor desculţe

amintiri decolorate de abstinenţa timpului
declarate fictive
se întorc sporadic şi neaşteptat în noi
demonstrând a mia oara
zădărnicia clipei de fericire

reflexia imaginatie 16.07.2013