într-o
toamnă înveşmântată
în
sunete tatuate pe arcuşuri de vioară
ploaia
picura din clape de pian note albastre
timpul
învolburat
scurs
prin clepsidra din copacul vieţii
desprinde
frunzele îngălbenite de ani
schimbându-le
iremedialbil
în
nuferi argintii agăţaţi pe tâmple...
captivi
prinşi fără voie într-un trecut
în
care poate nici n-am existat
împiedicaţi
de neacceptări
căutăm
răgaz
să
numărăm întrebările fără răspuns
stând
agăţati între două începuturi
strângem
în pumn durerea ultimului sfârşit
înţelegând
că lacrimile dorinţelor ucise
sunt
aruncate pe rafturi prafuite de suflet
dependenţi
de-o iluzie fără sens
nu
putem pierde ceva ce nu am avut niciodată
doar
iubind...liniştea coboară firesc în noi
prăbuşirea
se schimbă în zbor
reclădind
fericirea din frumuseţea lucrurilor simple
devii
propriul arhitect al armoniei interioare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu