ILUZII PIERDUTE

   

gând dăltuit 
în pietre erodate de vânt
contorsionând 
oglinda timpului în favoarea veşniciei
aşează iubire peste neiubire
şi uitare peste timp
desprinzând valuri transparente
din furtuni solare
le rostogoleşte nervos
peste şoapte interzise 

mare agitată de vorbe
matură castele de nisip 
construite de iubiri imaginare
pictând pe amprente fictive 
arabescuri îndrăzneţe
ce muşcă flămând
cu muchii ascuţite din inima

înţelegând din durere 
că poţi rămâne doar amintirea
unui gând indecent de femeie
sufletul tău 
dă examenul de maturitate
stabilit de repetate rătăciri fără sens
căutând să înveţe uitarea prin iertare
a oprit zborul iluziei pierdute spre nicăieri

cu un gest teatral ce şi-a pierdut înţelesul
învelind urma paşilor în tăceri şi detaşare
ai şoptit: „iartă-mi amintirea şi uita-mă de toate iubito!”