Am atârnat zăpezi de gânduri
... În iarna ultimei iubiri
Şi mai citesc doar printre
rânduri
Caiete pline de-amintiri.
De zahăr kandel este luna
Mai
troienesc de iarnă-n vară
Şi de-ai să pleci ca prima oară,
De-ai să rămâi,
îmi e totuna!
M-am îmbrăcat de maci în floare
Şi te-am iubit în
primăvară.
Mi-am spus că, gata, nu mai doare
Şi că iubirea n-o să
moară!
Iubite, mi-am închis fereastră
Şi uşă mi-am închis de
suflet.
Trecut îmi e povestea noastră
Când vorba se transformă-n
scâncet.
A mai rămas doar praf de lună
În geană plânsă dintr-o
zi,
Iar lumea a –nceput să spună:
De ai să pleci, n-ai să mai
vii!
Nici nu te mai aştept în noapte
Şi-am amorţit de-atâta zi.
O
amintire dintr-o carte,
Iubite, atât ai să mai fii!
Şi-n rostogol de
seri apuse
Îmi rugineşte-ncet pădure.
Mai sunt atâtea ce nu-s
spuse,
Dar, uite, orele mi-s sure!
În ceasuri de singurătate
Ai să
mă chemi din amintire.
Vei spune c-am avut dreptate
Şi că-ţi sunt unică
iubire.
Ai să te rogi de o iertare
Şi-ai să cerşeşti la porţi
închise...
Mă voi mira că nu mai doare
Şi n-ai rămas măcar în
vise.
Am să te uit de plânsă toamnă
Şi-am să trăiesc în alte
cânturi.
Îmi spun, pentru a câta oară,
Căci port durerea între
gânduri.
Mă mint, te mint şi rog uitare
Şi-aş vrea să uit de dor, de
tine
Şi de câmpii de maci în floare,
De vară tâmpă şi de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu