• AUTOR : FLORINA SANDA COJOCARU


  • Am atârnat zăpezi de gânduri
    ... În iarna ultimei iubiri
    Şi mai citesc doar printre rânduri
    Caiete pline de-amintiri.

    De zahăr kandel este luna
    Mai troienesc de iarnă-n vară
    Şi de-ai să pleci ca prima oară,
    De-ai să rămâi, îmi e totuna!

    M-am îmbrăcat de maci în floare
    Şi te-am iubit în primăvară.
    Mi-am spus că, gata, nu mai doare
    Şi că iubirea n-o să moară!

    Iubite, mi-am închis fereastră
    Şi uşă mi-am închis de suflet.
    Trecut îmi e povestea noastră
    Când vorba se transformă-n scâncet.

    A mai rămas doar praf de lună
    În geană plânsă dintr-o zi,
    Iar lumea a –nceput să spună:
    De ai să pleci, n-ai să mai vii!

    Nici nu te mai aştept în noapte
    Şi-am amorţit de-atâta zi.
    O amintire dintr-o carte,
    Iubite, atât ai să mai fii!

    Şi-n rostogol de seri apuse
    Îmi rugineşte-ncet pădure.
    Mai sunt atâtea ce nu-s spuse,
    Dar, uite, orele mi-s sure!

    În ceasuri de singurătate
    Ai să mă chemi din amintire.
    Vei spune c-am avut dreptate
    Şi că-ţi sunt unică iubire.

    Ai să te rogi de o iertare
    Şi-ai să cerşeşti la porţi închise...
    Mă voi mira că nu mai doare
    Şi n-ai rămas măcar în vise.

    Am să te uit de plânsă toamnă
    Şi-am să trăiesc în alte cânturi.
    Îmi spun, pentru a câta oară,
    Căci port durerea între gânduri.

    Mă mint, te mint şi rog uitare
    Şi-aş vrea să uit de dor, de tine
    Şi de câmpii de maci în floare,
    De vară tâmpă şi de mine.