nu te știu!
nu mă știi!
nu știu de unde vii!
dar exiști în închipuirea
mea
ca un păcat nespus
ne cunoaștem de-o
eterninate
ne știm sufletele pe de
rost
ne citim gândurile din
priviri
sinapsele noastre
dansează cu picurii ploii
într-un vals nebun
dar nu te cunosc, nu știu cine ești!
nu mă știi!
dar te chem!
să-mi dai inima înapoi
a rămas cândva la tine…
uitată pe-n raft prăfuit
de suflet
te aștept, să vii!
ușa anotimpului verde
este larg deschisă
să ne privim doar
preț de-o singurătate
să aruncăm paginile arse
de esența unei iubiri care
n-a fost!
să nu ne zbatem între un
gând și altul
ca păsările închise în
colivii
să învățăm, a visa!
să învățăm, a zbura din
nou!