În iarna asta

copacii plini de vise

mă privesc miraţi

pe strada lor

nu am trecut demult

îmi citesc în riduri

durerile prefacute-n noduri tari

în care mi-am frânt dinţii răbdării

disperările se zbat

ca fluturii prinşi în pânza de paianjen

depănate încet pe-un ghem de sârmă ghimpată

ce sfâşie timpul

în iarna asta

din ceţuri adânci

mâna care-mi face semn abia mai respiră

şopteşte repetitiv întrebarea:

“încă nu ai învăţat  uitarea? “

în primăvara din iarna asta

verdele timid mi-a urcat prin verterbre

mi-au înmugurit frunze mov pe gleznă

speranţa născută-n travaliu 

sapă cu mâinile goale

pământul

din jurul inimii

adânc îngropată sub tăceri de plumb

durerile mele se desprind fâşii

una câte una

ca o piele de şarpe avortată

pe un drum prăfuit de ţară...

în iarna asta…