Murind pe dinăuntru

 

bărbatul cu suflet alb

își căuta culoarea inimii

și-a scos la vânzare visele puse pe tarabă

scormonind avid

după inima ce i-a rămas captivă

în sufletele chinuite atâtor femei

de la o vreme

bărbatul cu suflet alb și chinuit

a învățat

să vorbescă fluent tăcerea

aruncând literele cu ochii însângerați

în poemele ce i-au rămas nescrise

oare își mai amintea cineva de el?

cine mai știe?

acum

doar timpul și tăcerea îi mai silabiseau numele

încet și fără sens

pe bărbatul cu suflet alb

moartea îl curta cu zâmbet de mireasă

în straie de catifea cu ochii arzâd în verde

îi cresta cuvintele de iubire uitate

pe carnea încă vie

împietrindu-i pleopele

ce i-au rămas gratii inimii

atunci

a murit pe dinăuntru

pentru totdeauna

răsucit în jurul unei dureri nespuse