joi, 31 mai 2018

Mi-ai spus și te-am crezut!



mi-ai spus că marea n-are țărm
că ea nu doarme
și te-am crezut!
mi-ai spus că timpul e grăbit
ne fură minutele
să le-arunce în brațele vremii
și te-am crezut!

mi-ai spus că de mult nu mă mai rog
că nu mai am credință
și-am plâns!
mi-ai spus că El mă iubește așa cum sunt
am plâns și m-am rugat!
mi-ai spus că fulgii ard când cad pe pământ
și-am plâns!
mi-ai spus că și caii mor de prea mult chin
și-am suferit!

mi-ai spus că zborul e un vis
nu-i bine să te avânți prea sus
şi te-am crezut!
chiar dac-am plâns, dar am sperat!
mi-ai spus că pruncii sunt îngerii de pe pământ
atunci am iubit și-am râs fericită!
mi-ai spus că păsările libere iubesc zborul și cerul
atunci am visat!

mi-ai spus că iubirea înseamnă dor și frământare
atunci am visat!
și-am iubit!
mi-ai spus că iertarea vindecă răni
şi te-am crezut și-am iertat!
mi-ai spus să fim mai buni
să fim oameni
atunci am plâns!
și am sperat!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu