de mult nu a mai plouat
cu zboruri de fluturi transparenţi
pe iarba uscată din vară...
de mult verdele nu s-a mai schimbat
în explozie de culori arămii
pe trupul toamnei tapetat cu poeme
chemându-mă să descifrez sunete
ce stau agăţate pe pânze de păianjeni
balansându-se bezmetic
prin aerul înmiresmat
cu arome de mere si gutui...
de mult nu am privit
bruma înfăşurată în picături de sidef
cum pictează în dimineţile somnoroase
ciorchinii din vie...
de mult nu am mângâiat cu privirea
copacii ce-şi plâng frunzele moarte
prin ceţile palide născute din pântecele pădurii
împreunându-şi ramurile a rugă...
atunci inima mi s-a ridicat în picioare
iubind din nou
femeia-toamnă din mine
ascultând atentă cum ziua
scutură zgomotos fructele coapte ale cerului
în coşul universului...
cum vântul aleargă desculţ
pe linia orizontului
aruncându-se de nebun
în valurile de frunze ruginii
căutând febril linia de hotar
spre al cincilea anotimp
atunci...am pornit în aventura călătoriei
întoarcerii în mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu