PASAREA CU ARIPI MOV...

încercând zborul temerar 

spre înălţimi rupte din norii desfrunziţi de albastru

a privit uimit pe fereastra dimineţii

găsind în oglinda ascunsă de timp

iluzia păsării cu aripi mov

imagine născută din amurguri târzii

pictată în sunete violete...

prins în carapace de granit

suflet de ceară topit de căldura unui sărut

ascunde în spatele

zâmbetului bolnav de cuvinte care ucid

aripi frânte de dureri

din care picură fâşii de infinit

pe drumul zăvorât cu lacate de argint...

călător aflat temporar

în gara unui destin nemilos

caută sensul vieţii conturat pe linia aldină

dintre două universuri paralele 

pierdut în ecoul unui anotimp uitat

lăsă caii sălbatici să alerge liberi

pe câmpiile verzi din suflet

scuturând din coame ploi de vise

tivite pe aripi de păsări mov

20.11.2013

ILUZII PIERDUTE

   

gând dăltuit 
în pietre erodate de vânt
contorsionând 
oglinda timpului în favoarea veşniciei
aşează iubire peste neiubire
şi uitare peste timp
desprinzând valuri transparente
din furtuni solare
le rostogoleşte nervos
peste şoapte interzise 

mare agitată de vorbe
matură castele de nisip 
construite de iubiri imaginare
pictând pe amprente fictive 
arabescuri îndrăzneţe
ce muşcă flămând
cu muchii ascuţite din inima

înţelegând din durere 
că poţi rămâne doar amintirea
unui gând indecent de femeie
sufletul tău 
dă examenul de maturitate
stabilit de repetate rătăciri fără sens
căutând să înveţe uitarea prin iertare
a oprit zborul iluziei pierdute spre nicăieri

cu un gest teatral ce şi-a pierdut înţelesul
învelind urma paşilor în tăceri şi detaşare
ai şoptit: „iartă-mi amintirea şi uita-mă de toate iubito!”

TOAMNA DIN SUFLET

într-o toamnă înveşmântată

în sunete tatuate pe arcuşuri de vioară

ploaia picura din clape de pian note albastre

timpul învolburat

scurs prin clepsidra din copacul vieţii

desprinde frunzele îngălbenite de ani  

schimbându-le iremedialbil

în nuferi argintii agăţaţi pe tâmple...

captivi prinşi fără voie într-un trecut

în care poate nici n-am existat

împiedicaţi de neacceptări

căutăm răgaz

să numărăm întrebările fără răspuns

stând agăţati între două începuturi

strângem în pumn durerea ultimului sfârşit

înţelegând că lacrimile dorinţelor ucise

sunt aruncate pe rafturi prafuite de suflet

dependenţi de-o iluzie fără sens

nu putem pierde ceva ce nu am avut niciodată

doar iubind...liniştea coboară firesc în noi

prăbuşirea se schimbă în zbor

reclădind fericirea din frumuseţea lucrurilor simple

devii propriul arhitect al armoniei interioare