ALEGORIE

cu tălpi de cer calc apăsat

pe nispul ud de umbra zilei

strigăt strident

scutură aerul de toropeală...

m-am trezit pierdută

pe linia inefabilă dintre două dimesiuni...

acolo în ţara ploilor de stele

adunam în gând

zăpezile florilor de cireş

descântând

magnolii plăsmuite din vise

împleteam cununi de raze

să pot deschide ferestrele dimineţiilor cu ele

din aură de mister

unde străvezii despletite

din izvoare fierbinţi 

poartă către nemărginire

flori de lotus tatuate pe sunete de liră

atunci...

verdele crud îţi picta ochii

în priviri incandescente

picurând prin site de cer

pulberi de nori în ţinuturile iertării

arzând câmpiile de maci

în asfinţituri sângerii...

acolo unde lacrimi de vânt

lasă amprentă pe marginea orizontului

am găsit un miracol

care scria în inimi uitarea

punând lacăt de argint tristeţii...

Mariana Bilic 06 iunie 2013