MEDITAŢIE

îmi rup din ochii tăi privirea
coborând atemporal 
pe colinele din vise
inundate cu flori de iasomie...

caut răspunsuri...
cine eşti tu oare ?
unduire de gând
atingere lină
cântec de sunete albastre
zâmbet şăgalnic pictat în poeme ?
eşti poate...
reflexia magică a culorilor bezmetice din curcubeie
sau seninul nesfârşit din ape ?

acum ştiu...
eşti ţărm linşitit
refugiu primitor de sentimente naufragiate
după aprigă furtună...
acolo se limpezesc cu petale de lumină
de aceea pe nisipul auriu
străjuit de soare
era scris cu şoapte de dor numele tău...

spune-mi ?
cum aş putea să nu te iubesc
când totul în jur îmi vorbeşte de tine
îţi număr răsăriturile
pregătind în amurgurile târzii
geneza celui de al cincilea anotimp

acolo...
vom regăsi infinitul pierdut din noi

Mariana Bilic 05 iunie 2013