O FLOARE RARĂ

i-am şoptit

lunii care stătea ascunsă

după falduri de nori,

că zborul mi-i mult prea frânt,

că aripile mă dor,

şi ating pământul,

scormonind după

cuvintele care m-au părăsit

iubindu-te pe tine...

atunci, am doborât,

din ascunzişurile minţii

demonii inventaţi

de farsele imaginaţiei,

am făcut curăţenie generală

prin ograda gândului

am alungat obsesii supăratoare,

ce ucid sufletul încet şi sigur.

cantonată în spatele uşilor

ferecate cu tăceri

am măturat nostalgiile fără valoare

regăsind seninul

bântuit de un soare anemic

ce înmugureste timid

mlădiţe de speranţă

adăpostite în cutia Pandorei...

ALTERNANŢĂ

Închid ochii,

privesc cerul şi pământul

în oglinda infinitului,

cărări cu lumini şi umbre

se împletesc, zămislind destine,

oameni puşi să aleagă

între întuneric şi lumină,

între bine şi rău,

orbecăiesc în necunoscut,

căutând răspunsuri la întrebări existenţiale...

alternând între păcat şi mântuire

loviţi de amnezie

ca o revoltă a norilor

împotriva cerului senin

căutam secvenţe din vieţi anterioare

să umplem un prezent mult prea banal,

să nu auzim durerea

ce ţipă din acordurile zilnice

ale unei viori dezacordate

de vremurile în care trăim.