labirintul viselor albastre
ţesând pe aripi de gând
roiuri de fluturi
pudraţi cu rafale vânt solar...
îmi îmbrac sufletul cu flori de Nu-mă-uita
în părul despletit,
îmi prind petale de maci
sorbind din cupe aurite
înşelatoare şi tainice dorinţe
în marea de nisip a clipelor deşarte,
viitorul se transformă în trecut,
ajungând cândva...
pe tărâmurile uitate de timp undeva...
undeva, cândva...
şoaptă enigmatică
lăcrimează pe tâmpla apusurilor sangerii
aducând în ceasurile osândite de vreme
o chemare de iubire
spunându-mi ca încă iti este dor si mă iubeşti....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu