zbor confuz prin
labirintul viselor albastre
ţesând pe aripi de gând
roiuri de fluturi
pudraţi cu rafale vânt solar...
îmi îmbrac sufletul cu flori de Nu-mă-uita
în părul despletit,
îmi prind petale de maci
sorbind din cupe aurite
înşelatoare şi tainice dorinţe
în marea de nisip a clipelor deşarte,
viitorul se transformă în trecut,
ajungând cândva...
pe tărâmurile uitate de timp undeva...
undeva, cândva...
şoaptă enigmatică
lăcrimează pe tâmpla apusurilor sangerii
aducând în ceasurile osândite de vreme
o chemare de iubire
spunându-mi ca încă iti este dor si mă iubeşti....
îţi mai aminteşti de mine ?
eram femeia cu flori de câmp în braţe...
vis eteric...din care picura parfum de violete...
cândva îmi sărutai umerii
cu foşnet de şoapte duiose
îmi cuprindeai trupul
cu focul din priviri
de dor....
glasul tău îmi desena
în nopţile întunecate
numele pe cer cu stele argintii...
îţi mai aminteşti de mine
femeia cu privire de smarald?
eram atingere serafică
pe sufletul trist
încolţită din seninul gândului
te purtam spre mările albastre..
ca o ploaie de comete
născută din zborul bezmetic
al razelor de lumină...
dar...
ne-am rătăcit
pe cărările viscolite cu tăceri şi orgolii
închizând uşa cu lacăte grele
în urma furtunilor din noi
undeva...
ţi-am văzut ochii
picurau petale de irişi
pe umbra timpului
răsfirând chemarile tăcute
pe tâmpla zorilor târzii
ţi-am zărit chipul
am strivit ţipătul surd din mine
atunci am ştiut
cât de dor îmi este de noi......
