BALADA TRISTA

Incerc sa visez cu ochii deschisi,
Sa zbor prin infinitul cerului albastru,
Neatingand deloc pamantul,
Vad aripi volatile de cocori, 
sapand adanc suspine pe razoare de nori,
Strang raze despletite din curcubeul multicolor,
Sa cern in sunetul lin de violine, petale de roua peste noi
Sa chem luna cu sclipiri de argint,
Sa arunce voal de stele peste vise,
Sa alunec prin gandurile-ti cu pas de catifea,
Brodand cu fir din lacrimi taina iubirii....
Sa caut haotic destinul neinduplecat ,
Ce daltuieste neobosit in inimi, aspre dureri
Imi strig dorurile viscolite cu flori de cires amar, in clipa de agonie
Frenetica iubire, 
o nebunie se naste din visele-nrobite de dorinta,
Convoi de vise din noptile impietrite fara luna,
Se oglindesc obraznic in ochiul enigmaticului corb
Balada trista canta, suspina aprioric EU-ul meu...
Mi-ai spus doar atat:”imi place sufletul tau frumos !”
Lacrimi mi-au curs pe obraz!
In linistea sihastra a fiintei mele,
pictez  pe panza vietii gandurile ravasite,
Apoi te-am visat pe tine suflet pribeag,
Tu vesnic ratacitor prin lumi pierdute,
Vraci al durerii mute, risipite-n noi...
O ce minune!...deci pot fi si cuvinte sublime.....
Ce nimeni.. demult tare...asa ceva nu-mi mai spune!
Aurore boreale infloresc in inima,
Cernute prin iarna suferintei mele inutile....
Spiritu-mi rastignit pentru iubire moarta,
Coroana spini arunca pe trairi demult uitate,
Mor cate putin in fiecare zi de nepasarea lumii cea ingrate....
Pe drumuri zdrentuite ratacesc ca o nomada,
obosita de doruri neimplinite......
As vrea sa indraznesc din nou si sa invii...
Imi este frica  in visul meu de-atata singuratate..
acum te intreb...
daca te-as aduce-n el...ai sa vii ?